miercuri, 3 ianuarie 2024

Activitate culturală

 Bibliotecă publică Voinescu 10.11.23

O activitate interactivă cu tematica
,,Toamna
darnică " ♥️
Toamna ne îmbie să ne jucam cu frunzele. Haideți să profitam și ne bucuram de ele.
Cîntec ,joc și voie bună astăzi în ,Casa Cărților "-BPVoinescu,O petrecere minunată ,recital de poezie ,ghicitori ,proverbe și dansul ploiței - Zâna Toamnă împreună cu participanțiii clI-V.♥️🥰♥️
Biblioteca publica voinescu
Bibliotecă

Activitate culturală

 Bibliotecă publică Voinescu 08 .11.23

Achiziție nouă în fondul de carte al BPVoinescu
Astăzi fondul de carte al BPVoinescu s-a îmbogățit cu Cartea Roșie a Republicii Moldova această achiziție in suma de 590 lei a fost posibilă cu susținerea APL Voinescu.
,, Din cauza comportamentului uman din ce în ce mai indiferent față de natura care ne înconjoară, din cauza tehnologiilor avansate, care sunt făcute pe baza de combustibil și alți poluanți, natura își pierde din coloritul și diversitatea ei. Pe zi ce trece în lume specii de plante și animale sunt trecute în Cartea Roșie ca fiind pe cale de dispariție. Unele din aceste specii fiind atât de rare încât reprezentanții lor pot fi numărați pe degete. Cartea Roșie este făcută pentru ca oamenii să vadă cu ochii lor ceea ce au distrus ei și pentru a i face să conștientizeze că nepăsarea lor va elimina întreaga natură de pe fața Pământului. La fel cum există o Carte Roșie la nivel global, fiecare țară are o Carte Roșie a sa pentru a duce evindeţa speciilor pe cale de dispariție în limitele teritoriului pe care îl ocupă.
La moment in Cartea Roșie a Republicii Moldova sunt incluse 126 de specii de plante și 116 – de animale, comparativ cu prima ediție a acesteia care cuprindea 29 de specii de animale și 26 – de plante. Situația respectivă reprezintă un semnal alarmant și demonstrează necesitatea întreprinderii unor acțiuni urgente în scopul conservării, protejării și restabilirii ecosistemelor și a speciilor rare de plante și animale.
🥰 Protejarea naturii a devenit o problemă stridentă și în acest scop în școli se efectuează ore de ecologie ce vizează și flora, fauna pe cale de dispariție. Astfel achziiția„Cărții Roșiii a Moldovei”, este binevenită și utilă atît pentru elevi cît și cadre didactice .Mulțumim APL pentru susținere !
Biblioteca publica voinescu

Activitate culturală

 ODD 4. Educație de calitate

Bibliotecă publică Voinescu 7.11.23
Activitate din cadrul clubului de lectură ,, Tainele cărții," în cadrul căreia împreună cu elevii cl.I -V am lecturat cărțile preferate.
♥️Deși poate părea un pic devreme, cititul poveștilor ar trebui să înceapă de la vârste fragede, când copilul începe să deslușească lumea din jurul lui. Părinții sunt cei care ar trebui să dea startul în această direcție pentru că ei sunt responsabili de formarea obiceiului lecturii.
♥️În locul oferirii telefonului sau tabletei doar pentru a potoli un copil neastâmpărat, ar fi mai bine să începi prin a-i citi o poveste, pentru ca mai apoi să treci în timp la o carte întreagă, urmată de o altă carte. Sensibilitatea, sentimentele de iubire și împărtășirea acestora în familie nu pot decât să aducă satisfacție părintelui responsabil de formarea micuțului.
♥️Așadar, pasiunea pentru lectură poate fi startul educării unui copil în mod sănătos, cu ajutorul cărților specifice vârstei acestuia
Fără doar și poate, importanța cititului la copii nu poate fi contestată, mai ales că acest lucru ajută la dezvoltarea armonioasă a acestora, susținându-i în drumul lor spre a deveni adulți frumoși, sensibili și deștepți.
♥️Industria dedicată celor mici este atât de bine cunoscută și dezvoltată, încât nu ar trebui să îți faci probleme cu privire la cărțile potrivite pentru aceștia. Însă, dacă întâmpini dificultăți sau dacă vrei să faci cele mai bune alegeri, poți cere sfaturile unui specialist în domeniu sau chiar al profesorilor de la școală. Indiferent că vei alege cărțile ilustrate, cărțile educative sau cărțile cu povești, vei avea siguranța că micuțul tău se va bucura de beneficiile aduse de lectură, precum o minte mai ascuțită, o putere de concentrare sporită și o imaginație dezvoltată.
♥️Cum formează lectura un copil inteligent
Orice părinte își dorește un copil care să se descurce cât mai bine din punct de vedere educațional. Lumea magică a cărților îi va pune mintea și imaginația micuțului tău la treabă. Acesta va descoperi emoțiile și trăirile frumoase care vin la pachet cu o carte minunată sau cu poveștile spuse înainte de culcare.
Capacitățile mentale presupun eforturi de descoperire și gândire în același timp. Împletite cu învățarea și lecturarea zilnică, rezultă un proces corect de formare a unui copil educat și deștept.
Biblioteca publica voinescu
Bibliotecă
Trimite mesaj
Vezi statistici şi reclame
Toate reacţiile:
7

Activitate culturală

  Biblioteca Publică Voinescu 17.04.25 La Biblioteca Publică Voinescu a fost organizat un atelier de creație dedicat sărbătorilor de Paște, ...