ODD 4.(Educație de calitate)
Bibliotecă publică Voinescu
Mircea Eliade – n.9 martie 1907, București; cunoscut istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago. În calitate de filozof și istoric al religiilor, Eliade a fost profesor la Universitatea din Chicago din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962.
Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume. Autor al cunoscutelor opere: „Romanul adolescentului miop”; „Domnișoara Christina”, „La țigănci”, „Maitrey”, „Nuntă în cer” etc.
Fragment din La țigănci
…:”La umbra nucilor îl întâmpină o neașteptată, nefirească răcoare, și Gavrilescu rămase o clipă derutat, zâmbind. Parcă s-ar fi aflat dintr-o dată într-o pădure, la munte. Începu să privească uluit, aproape cu respect, arborii înalți, zidul de piatră acoperit cu iederă și, pe nesimțite , îl cuprinse o infinită tristețe”…
Eliade, Mircea. La țigănci / Mircea Eliade. – București, 2006. – pag. 15



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu