Biblioteca Publica Voinescu: Revistă bibliografică

Bibliotecă publică Voinescu 1.09.23

Revista bibliografică

Liviu REBREANU (n. 27 noiembrie 1885, Târlișua, Târlișua, Bistrița-Năsăud, Austro-Ungaria – d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, Priboieni, Muscel, Regatul României) a fost un prozator și dramaturg român, membru titular al Academiei Române. #Liviu_Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlișua (din fostul comitat Solnoc Dăbâca - azi județul Bistrița-Năsăud), fiind primul din cei 14 copii ai învățătorului Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi (născută Diuganu). În tinerețe, mama sa (1865/1945) era pasionată de teatru, fiind considerată "primă diletantă" pe scena Becleanului de baștină. Ambii părinți constituie modelele familiei Herdelea care apare în Ion, Răscoala, Gorila, etc.

Debutul în #presa_româneasca. La 1 noiembrie 1908 a debutat în presa românească: la Sibiu, în revista Luceafărul, condusă de O. Goga și O. Tăslăuanu, a apărut povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele Ofilire (15 decembrie 1908), Răfuială (28 ianuarie 1909) și Nevasta (16 iunie 1911).

A început un nou jurnal de lector (Spicuiri), aplecându-se, în mod deosebit, asupra paginilor de critică și istorie literară din Viața românească, aparținând, mai ales, lui Garabet Ibrăileanu. A revenit asupra amintirilor din copilărie, scrise la Gyula, de data aceasta sub influența lui Creangă. A încercat să traducă după o versiune germană, romanul Război și pace de Tolstoi. În traducerea lui, revista Țara noastră a publicat poemul Moartea șoimanului de M. Gorki. Din Prislop i-a trimis o scrisoare lui Mihail Dragomirescu, propunându-i, spre publicare, o povestire. A scris nuvela Mâna (prima variantă a nuvelei Ocrotitorul), sub influența lecturilor din Anton Pavlovici Cehov.

16 octombrie – Prima datare pe o #proză originală, după sosirea în București: #Volbura_dragostei #Cântecul_iubirii.

În 19 octombrie 1910 a participat pentru prima oară la o ședință a cenaclului literar condus de Mihail Dragomirescu, din care mai făceau parte Ion Minulescu, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Dimitrie Nanu, Corneliu Moldovanu, Nicolae Davidescu, Alexandru Stamatiad, Mihail Săulescu, Mihai Sorbul. A dus cu el o nuvelă, pe care însă nu apucă să o citească.

În luna octombrie a aceluiași an a primit o scrisoare de la Mihail Dragomirescu: ''Iartă-mă că aseară am uitat de nuvela dumitale. E drept că, chiar de nu aș fi uitat, n-aș fi vrut să te expun la un nesucces, neștiind calitățile ei de mai înainte. Astăzi însă am citit-o și te felicit, e foarte interesantă povestea și cu însemnate calități literare. Vrei s-o public în Convorbiri critice?

La 25 octombrie 1910 a debutat în capitala țării: în revista Convorbiri critice a apărut nuvela Volbura dragostei [Cântecul iubirii]. Ea a deschis șirul unei însemnate colaborări: Proștii, Culcușul, Golanii, Dintele (1910). A început să primească scrisori de încurajare de la Mihail Dragomirescu care se interesa îndeaproape de ce scrie, l-a invitat acasă și s-a oferit să-l ajute să primească o slujbă la un ziar.

A fost angajat la Ordinea, unde redactor-șef era Ștefan Antim: în Răscoala apare ca personajul Antimiu. A fost secretar de redacție la Falanga literară și artistică, condusă de Mihail Dragomirescu, funcție pe care a deținut-o și la Convorbiri critice (funcții mai mult onorifice). Debut editorial: la Orăștie, apare volumul de nuvele Frământări, la "Librăria națională", condusă de Sebastian Bornemisa. În sumar, producții literare tipărite în revistele Luceafărul și Convorbiri critice: Dintele, Lacrima Glasul inimii, Culcușul, Ofilire, Răfuiala, Nevasta, Golanii, Cântec de dragoste [Cântectul iubirii], Proștii, Filibaș [#Ocrotitorul].

Înainte de a scrie și de a-și publica #romanele, scriitorul și-a desăvârșit talentul de prozator scriind povestiri și nuvele. Cea mai cunoscută nuvelă a sa este de bună seamă Ițic Ștrul, dezertor. Ciuleandra, nuvela sa psihologică cea mai cunoscută, va apărea ceva mai târziu.

#Romancierul a început să scrie romane realiste, în care acțiunea avea loc în decorul unui sat din Transilvania, Liviu Rebreanu a readus problematica țărănească în centrul atenției lumii literare, prin romanul setei de pământ, Ion. Subtitlul acestuia era „Glasul pământului, Glasul iubirii” și anunța principalul conflict din text, și a dat unul dintre primele noastre capodopere ale analizei psihologice.

După această #experiență_literară, autorul a scris, mai apoi, romanul Răscoala, supranumit de G. Călinescu „roman al gloatei”. El poate fi considerat o capodoperă a romanului românesc din toate timpurile.

Un al treilea roman, #Pădurea_spânzuraților, a fost inspirat de un incident autobiografic, fratele său, locotenent în Armata Austro-Ungară, fiind condamnat la moarte și executat pentru o tentativă de a dezerta pe front, din Armata Austro-Ungară, și a trece în tranșeele românilor în timpul Primului Război Mondial. Tema fusese schițată, inițial, în nuvela Catastrofa.

Spre sfârșitul vieții, prozatorul a scris mai multe romane, polițiste sau cu subiecte care țin de zona paraliteraturii, cum ar fi #Adam_și_Eva, bazat pe tema metempsihozei. Un cuplu se reîncarnează în șapte momente istorice diferite, iar textul e închis într-o povestire cu ramă. Un cuplu se caută și se regăsește în șapte perioade istorice diferite. Toma Novac, trece prin mai multe vieți, este pe rând păstor în India, guvernator în Egipt, scrib în Babilon, cavaler în Imperiul Roman, călugăr în Germania medievală, medic în Franța revoluției franceze și profesor universitar la București. El se îndrăgostește pe rând de șapte personaje feminine diferite: de Navamalika, Isit, Hamma, Servilla, Maria, Yvonne și de Ileana.

Nu știm a câta viață este cea pe care tocmai o trăim, nici cât mai avem de îndurat până vom găsi sufletul pereche. „Când am citit „Adam și Eva” am fost sigur că Liviu Rebreanu este într-adevăr un scriitor mare.” — Mircea Eliade

Alte două romane, #Gorila și #Jar, care descriau mediul intelectual și redacțiile unor ziare interbelice, deși s-au bucurat de succes de public au fost veritabile căderi la critică, iar Crăișorul, o biografia romanțată a lui Horia, care fusese poreclit de locuitorii munților Apuseni „Crăișorul munților”, a însemnat un alt mare eșec literar.

#Rascoala este o capodopera a lui Liviu Rebreanu, care dovedeste o capacitate extraordinara de a reconstitui viata satului si psihologia masei taranesti. G. Calinescu sintetizeaza trasatura definitorie a stilului lui Rebreanu, semnaland limpezimea, simplitatea si conci-ziunea ansamblului, maretia lui coplesitoare, rod al imbinarii desavarsite: “Frazele considerate singure sunt incolore ca apa de mare tinuta in palma, cateva sute de pagini au tonalitatea neagra-verde si urletul marii. ”După Răscoala , Rebreanu nu a mai dat nici o capodoperă, toate romanele scrise ulterior fiind caracterizate de criticul G. Călinescu drept inegale.

În #Amândoi Rebreanu a încercat să scrie un roman polițist, descriind o crimă comisă de o servitoare cu instincte criminale. Evident scriitorul cunoștea romanele naturaliste.

Liviu Rebreanu, a fost unul dintre puțini autori români care s-a bucurat de succes de librărie și a avut o situație stabilă din punctul de vedere financiar, s-a bucurat și de onoruri publice și de recunoașterea valorii sale, atât din partea publicului cititor, cât și a criticii literare, încă din timpul vieții. Postum, această recunoaștere avea să se transforme într-un veritabil cult, lui Liviu Rebreanu, recunoscut drept un clasic al literaturii române, i s-au consacrat poate zeci sau sute de studii și comentarii.

Rebreanu a fost și autorul unui jurnal intim, foarte interesant pentru datele inedite pe care cititorii le pot afla din biografia autorului. Postum au fost editate și alte opere, inclusiv o carte de călătorii în Franța și Germania, Metropole, tradusă și în limba franceză.

În decembrie 1906 a început redactarea suitei de #amintiri din copilărie (portrete din Maieru), scrise, la început, în maghiară, reluate, mai târziu, în românește, proze nepublicate. A început să scrie un Journal de lector, cu maxime, cugetări, conspecte din literatura universală: William Shakespeare, Oscar Wilde, Friedrich von Schiller, Tolstoi, Victor Hugo, din creația românească Anton Pann, precum și cu însemnări de cultură generală în limbile limba germană, limba maghiară, limba franceză și limba română - limbi în care citea și scria curent.

A reluat vechi proiecte (piese de teatru), precum Ghighi, și a adăugat altele inspirate din viața țărănească: Traiul, Osânda. A citit multe cărți românești, urmărind, îndeosebi, îmbogățirea vocabularului, șlefuirea limbii literare. A început să scrie un caiet de Schițe, între care unele au anticipat eroi și episoade din proza matură. Multe subiecte au fost dezvoltate, la început, în cadrul nuvelisticii. Datările ating limita 28 aprilie 1909.

A scris povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeași toamnă, a terminat și povestirea Domnul Ionică, reluare a unei proze mai vechi, din ciclul Szamárlétra. Cu aceste pagini s-a adresat mai multor reviste literare de peste munți (trimițând scrisori lui Garabet Ibrăileanu la Viața românească din Iași, lui Mihail Dragomirescu la Convorbiri critice din București, precum și din Transilvania, corespundând cu Octavian Tăslăuanu de la Luceafărul din Sibiu).

La 1 octombrie, la Blaj, în Revista politică și literară a apărut povestirea Talerii, ultima tipărită în Ardeal, înainte ca Rebreanu să se stabilească în capitala țării. A terminat nuvela Ofilire, sub impulsul unor lecturi sadoveniene.

În anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someșului Mare. Potrivit afirmației scriitorului: În Maieru am trăit cele mai frumoase și mai fericite zile ale vieții mele. Până ce, când să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu.

În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară, și, apoi, în limba română, multe amintiri din copilărie aduc în prim-plan pe oamenii acestor locuri. Deși localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu vechiul sat Prislop, astăzi, suburbie a orașului Năsăud, în care Liviu Rebreanu a locuit mai târziu), unele episoade din Ion au păstrat cadrul toponimic și onomastic al Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile publicate de scriitor).

A început cursurile școlii primare în 1891. Autorul va rememora această epocă: Cele dintâi plăceri ale slovei tipărite și ale științei de carte tot în Maieru le-am avut, în forma primelor lecturi care m-au pasionat, Poveștile ardelenești ale lui Ion Pop-Reteganul, vreo cinci volume.

A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-a transferat la școala de băieți din Bistrița ("Polgári fiu iskola"), cunoscut și sub numele de Gimnaziul Evanghelic din Bistrița (astăzi Colegiul Național "Liviu Rebreanu"), unde a urmat încă trei clase.

În anul 1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie "întâia și ultima poezie". Fascinat de o tânără actriță dintr-o trupă ambulantă ungurească (ingenua trupei, de care m-am îndrăgostit nebunește), scrie un vodevil, în limba maghiară, după modelul celui văzut. Mai târziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, acest gen dramatic.

În 1900 a început să urmeze Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron (Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lângă granița cu Austria). La sfârșitul anului I a obținut calificativul "eminent". Ca și la Gimnaziul din Bistrița, a manifestat o înclinație deosebită pentru studiul limbilor străine. La Brașov a apărut povestea Armeanul neguțător și fiul său Gherghel, folclor prelucrat de Vasile Rebreanu (într-o colecție pentru copii). În 1902, după abateri de la regulamentul militar al școlii, a fost retrogradat din funcția de chestor. La sfârșitul celui de-al doilea an de școală, a primit doar distincția simplă. În cel de-al treilea an a pierdut și distincția simplă, din cauza mediei scăzute la "purtare". Din 1903 până în 1906 a urmat Academia militară "Ludoviceum" din Budapesta (deși s-a simțit atras de medicină, ale cărei cursuri presupuneau cheltuieli inacceptabile pentru familia lui Rebreanu). Aici, din nou, în primul an, a primit distincția de eminent.

La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent în armata austro-ungară, la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula. Acolo, pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. În 1907 a conspectat numeroase opere din literatura universală, specificând, uneori, data lecturilor (25 aprilie, 2, 3, 7, 8 și 16 mai, 1, 2 iulie). Între scriitorii excerptați au fost clasici francezi, ruși, germani, italieni, englezi, maghiari. Li s-au adăugat câteva proiecte de literatură dramatică: Vetélytársak - Örveny (Rivalii - Vâltoarea); Valkó föhadnagy (Locotenentul Valkó); Gigi (Ghighi), ultimul cu personaje inspirate din viața "intelighenței" năsăudene.

La Budapesta și Gyula a scris și transcris cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon (volum nepublicat). Sub presiunea unor încurcături bănești, a fost forțat să demisioneze din armată; în prealabil, scriind în "arest la domiciliu", s-a hotărât să se dedice literaturii (Journal-ul surprinde acest moment).

La 12 februarie 1908 demisionează din armată și revine în Prislopul Năsăudului, spre disperarea părinților, care l-au știut un domn realizat: "Aici am luat contact cu țăranul român, aici l-am cunoscut mai bine, aici m-am impregnat de toate suferințele și visurile lui - lucruri care aveau să treacă mai târziu în literatura mea..." La 1 noiembrie 1908 a debutat în presa românească la Sibiu, unde în revista "Luceafărul" îi apare nuvela numită Codrea.

Pentru o scurtă perioadă de timp din anul 1909 a lucrat ca funcționar la primăria din Vărarea, actualul Nepos. Participă la serbările Astrei de la Sibiu. Trece munții și se stabilește la București unde participă la cenaclul lui Mihail Dragomirescu, unde va prezenta nuvela "Proștii".

În luna ianuarie 1910, pe baza convenției cu Austro-Ungaria, guvernul budapestan cere autorităților românești extrădarea gazetarului ardelean. În februarie, Rebreanu a fost arestat și deținut la Văcărești. Într-un Memoriu adresat autorităților românești în luna mai, tânărul scriitor a menționat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa publicistică pe care, anterior, a desfășurat-o în slujba românilor de peste munți. În închisoarea Văcărești, a terminat nuvela Culcușul.

Publicând în Convorbiri critice nuvela Culcușul, criticul Mihail Dragomirescu a ținut să o prefațeze astfel:

Deși nu admitem cruditățile de termeni pe care autorul e nevoit să le pună în gura eroilor săi, totuși, publicăm această novelă, și încă la acest loc de onoare, fiindcă pe lângă o adâncime de concepție puțin comună, e remarcabilă prin pitorescul lumii zugrăvite, prin spiritul de observație, prin energia decepției și mai cu seamă prin originalitatea limbii.

După #detenția din închisoarea Văcărești, este transferat la închisoarea din Gyula, Imperiul Austro-Ungar. Aici scrie Golanii și începe să traducă volumul de povestiri Lelki kalandok (Aventuri spirituale), apărut la Budapesta, 1908 sub semnătura scriitorului maghiar Gyula Szini. Autorul îi era prieten și – după mărturisiri datând din acele zile (epistola lui Rebreanu către Mihail Dragomirescu, la 7 august 1910) – împreună ar fi scris mai multe lucrări (pe când eram la Pesta). Câteva titluri din volum, îndeosebi din ciclul Biedermeier képek (Tablouri Biedermeier) vor fi publicate, peste ani, la București, în paginile Universului literar (1913) și în Almanahul Adevărul (1914). A întocmit și un proiect sumar al romanului Zestrea, datat în închisoarea din Gyula.

La 16 august 1910, eliberat din închisoare, Curtea tribunalului de Apel consideră că delictul a fost ispășit după cele șase luni de temniță. S-a angajat ulterior ca ajutor de notar în Măgura Ilvei, apoi în Nimigea, în zona lui de baștină. Din București a primit vestea că piesa Osânda va fi pusă în citire, ulterior, însă, a fost respinsă.

În toamna anului 1910 se afla într-o situație materială precară. A avut convingerea că nu stăpânește cum se cuvine limba literară românească:

"A trebuit să-mi dau seama că, dacă vreau să realizez ceva trebuie să nimicesc în prealabil, în sufletul meu și în mintea mea, tot ce mi-au împrumutat atâția ani de mediu străin, tocmai la vârsta cea mai accesibilă tuturor influențelor, și că aceasta nu se poate împlini cu adevărat decât acolo unde voi respira o atmosferă românească, absolut pură și ferită de miasmele de până ieri, adică în Țară și mai ales în București."

"Întâiul meu contact cu literații români s-a efectuat cu prilejul unui congres al Astrei la Sibiu, unde am fost trimis ca gazetar român. Profitând de această unică ocazie, am și trecut dincoace, la București." (LR)

Revenit intre timp la București întâmpină o serie de greutăți financiare: Am sosit cu 300 de lei în buzunar... Și aici... aici... aici începe un capitol întunecat al vieții mele, o epocă grea, de luptă dârză cu mizeria și pasiunea de scriitor... Am venit în contact cu toți corifeii literaturii de atunci. Gârleanu mai ales era marele prozator al epocii. În vremea aceea, am încercat acest gen nou de nuvele, care nu prea era înțeles de gingașii povestitori din jurul meu. Până atunci, nuvela era un fel de anecdotă, scrisă viu, curgător, cu înflorituri de stil, dar fără nici o preocupare a fondului sau a conflictului psihologic.

A fost angajat la publicația "Ordinea", unde redactor-șef era Ștefan Antim: în Răscoala apare ca personajul Antimiu. La 25 octombrie 1910 a debutat în București, în revista Convorbiri critice. Împreună cu Mihail Sorbul, în acea perioadă scoate revista "Scena", dedicată teatrului și muzicii. Anul 1911 și l-a dedicat teatrului. Până în 1912, a avut îndeletniciri diverse: de la întocmirea repertoriului la reclama publicitară; de la traducerea unor piese (Hoții de Schiller și Ofițerul de Franz Molnar) la pregătirea revistei bilunare Teatrul. În iunie, 1911, este numit secretar literar la Teatrul Național din Craiova, condus de Emil Gârleanu. O lună mai târziu, la teatrul din Craiova a sosit și Ștefana (Fanny) Rădulescu (viitoarea soție a scriitorului); ca artistă, va debuta pe scena teatrului din localitate, în spectacolul cu piesa Rapsozii de Victor Eftimiu (9 octombrie). Între timp devine membru al Societății Scriitorilor Români.

În data de 15 ianuarie 1912, presat de acute nevoi materiale, începe să publice în revista craioveană Ramuri, condusă de Constantin Șaban-Făgețel. Pe 19 ianuarie se căsătorește cu actrița Ștefana (Fanny) Rădulescu, adoptând-o și pe fiica acesteia, Puia-Florica. Elocvente sunt rândurile adresate lui Constantin Șaban-Făgețel despre starea materială a tinerei sale familii: Neavând la cine apela la Craiova, sunt nevoit să mă dedau la cerșetorie și, cum n-am la altcineva aici afară de tine, sunt nevoit să mă cerșetoresc la tine, cu toate că mi-e nespus de penibil.

Alte proiecte

În 1913, în timp ce desfășura o susținută activitate de cronicar teatral, lucrează la romanul Zestrea, "înaintând dificil în acțiune" (nu s-a păstrat nimic din această pretinsă variantă). Din luna iulie, după intrarea României în cel de-al doilea război balcanic (10 iulie), se angajează ca reporter la Adevărul (la sfârșitul războiului va fi concediat). Pe 25 august cu schița Taclalele (retipărirea schiței Vrăjmașii), revista Universul literar deschide șirul colaborărilor cu Rebreanu. Mai mult decât în paginile altor publicații, aici vor fi retipărite, de regulă, cu titlul schimbat, vechi schițe și nuvele, originale și "prelucrate". Bibliografia scrierilor înregistrează astfel de colaborări în 1913, 1914, 1915. Câteva inedite: Santinela (1913); Războiul. Însemnările unui sublocotenent; O scenă (ambele în 1914); Întâiul gropar (1926); Coniderate de autorul lor submediocre, vor fi "uitate" în paginile publicației. Pe 7 decembrie schițează un nou proiect: Răscoala, dramă în patru acte. Pe 29 ianuarie 1914, apare un nume nou printre titlurile de până acum, Ion. Roman. L. Rebreanu" (notație datată pe verso-ul unei file oarecare; cf. Arh. L.R., II, ms. 1). Vor mai trece ani până când Zestrea uceniciei literare va apărea cu noul titlu în librării. Pe data de 31 iulie, la București, apare cotidianul Ziua, sub conducerea lui Ioan Slavici. Aici Rebreanu va publica, folosindu-se de pseudonime, cronici dramatice. Pe 17 septembrie – Datare pe piesa Jidanul (trei acte), cu tematică semită. Pe 21/28 septembrie publică în Universul literar studiul Revoluția lui Horia, Cloșca și Crișan, care anticipă romanul Crăișorul. În octombrie/noiembrie devine redactor la Scena. În anul 1915 scrie povestirea istorică Horia, Cloșca și Crișan. Pe 26 august încheie nuvela #Hora_morții.

#Ion. Blestemul pământului, blestemul iubirii. Pe data 20 noiembrie 1920, – Apare romanul Ion, prima capodoperă din monumentala creație rebreniană. "Ion" este privit ca "cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane" .

Drama, care zguduie din temelii viata satului Pripas, e declansata de spectrul permanent al saraciei materiale ca o teroare apocaliptica, adevarata obsesie a tanarului erou al romanului. Asemeni altui personaj al aceluiasi roman, si lui Ion "parintii nu i-au dat decat suflet dintr-insul".

Brutalizat de conditiile vitrege in care traieste, Ion, purtand in adancul sufletului o dragoste strivita, devine nesimtitor la tot ce se intampla in jurul sau. Romanul poartă subtitlul #Blestemul_pământului, blestemul iubirii. Academia Română îi acordă pentru romanul Ion prestigiosul Premiul Năsturel-Herescu.

#Pădurea_spânzuraților. Începe prima versiune integrală a romanului Pădurea spânzuraților (pe care o va termina la 27 iunie 1922). Între 5 iulie/17 noiembrie 1922 va transcrie romanul Pădurea spânzuraților. Apare Pădurea spânzuraților. Cartea va primi "Marele premiu al romanului". Va fi reeditat în 1922, 1925, 1926, 1928, 1929, 1932, 1940. În editura lui H. Steinberg din București apare a II-a ediție din Golanii (Nuvele și schițe), cu ilustrații de Fr. Șirato. Același sumar din 1916. Pe 12 aprilie 1923, Rebreanu ia parte la premiera comediei Plicul. În același an va fi ales vicepreședinte al Societății Scriitorilor Români. În revista Lamura apare nuvela Cumpăna dreptății. Pe 15 noiembrie, 1924, Împreună cu Alexandru Dominic, publică săptămânalul Mișcarea literară (până în octombrie 1925). O nouă reeditare: Trei nuvele, editura "Cultura Națională". În sumar: Catastrofa; Ițic Ștrul, dezertor; Hora morții

#Răscoala. Din 12 august/28 septembrie datează o variantă abandonată din Răscoala. Între 8 mai/11 decembrie scrie versiunea definitivă a romanului Răscoala. La sfârșitul anului 1933, apare romanul Răscoala. Tot pe 25 decembrie 1933, publică în ziarul Cuvântul, o nuvelă inedită: Umbre.

#Jar Între 22 ianuarie/30 aprilie 1934, scrie versiunea pentru tipar a romanului Jar, ce se va tipări până la finele anului la editura Adevărul (reeditări în 1939, 1941, 1942, 1944). 1935 – În volumul Nuvele inedite, culegere din creația prozatorilor contemporani, Rebreanu publică, la Editura "Adevărul", povestirea Dincolo, reluată peste ani în Amalgam (1943). În 1936 apare volumul Calea sufletului (trei povestiri), fragmente din romanul Adam și Eva. În nr. 14 din colecția "Cartea satului" apare culegerea de nuvele Oameni de pe Șomeș, la Editura Fundațiilor Regale. În sumar: Dumnezeu; Cerșetorul; Proștii; Răfuiala; Nevasta; Pozna; Dintele; Hora morții; Cuibul visurilor.

A plecat din această lume in prima zi de toamnă: 1 septembrie a anului 1944 la numai 58 de ani: LIVIU_REBREANU - Un mare prozator și dramaturg român, membru al Academiei Române.

"Sufletul românesc e cea mai mare minune a Istoriei. Zeci de neamuri străine l-au hărţuit şi l-au schingiuit; veacuri multe a gemut subt multe stăpâniri vrăjmaşe; popoare falnice s-au stins, împărăţii trufaşe s-au prăbuşit în jurul lui şi peste dânsul: nimic nu i-a putut zdruncina credinţa în soarta lui şi, când a venit ceasul, s-a înfăţişat lumii mai unitar, mai sănătos, mai încrezător ca orice alt neam. Graniţele silnice, care ne-au ciopârţit sute de ani, n-au fost în stare să ne atingă inima."

"Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc."

”Viaţa e un povârniş cu un capăt în cer şi cu celălalt în neant”

#Surse_scribd>

https://ru.scribd.com/doc/71308530/LIVIU-REBREANU

https://ru.scribd.com/doc/201528/Ion-de-Liviu-Rebreanu

#Aniversari, #Scriitori_celebri, #Carti_online_recomandare

135 ani de la nastere